„Aceste lucruri, care sunt de nepătruns pentru noi, există cu adevărat. Dincolo de tainele naturii rezidă ceva subtil, intangibil şi inexplicabil. Veneraţia pentru această forță … este religia mea.”
Afirmația, atribuită lui Albert Einstein, apare în jurnalul lui Kessler „The Diary of a Cosmopolitsn” ca răspuns la o întrebare pusă de Alfred Kerr în iarna anului 1927.
Aproape 100 de ani mințile curioase și flămânde de cunoaștere au oscilat între fascinație și neîncredere în fața acestei afirmații. Citată, reinterpretată, contestată sau apărată, ideea lui Einstein creează o punte între rațiune și mister.
La Einstein, universul are o ordine profundă, inaccesibilă integral minții umane. „Religia” sa nu exprimă o dogma sau o revelație, ci o formă de smerenie cognitivă: recunoașterea limitelor propriei cunoașteri în fața unei realități care depășește limbajul și conceptele noastre.
Privit astfel, necunoscutul nu mai este un obstacol, ci devine un orizont ce se lasă descoperit acolo unde respectul pentru mister constituie un motor al cunoașterii, generând un profund sentiment de uimire față de tot ceea ce ne înconjoară.
