Februarie se anunță ca un posibil prag al reînceperii, dar și ca o meditație asupra relativității timpului trăit. Cele 31 de zile ale lui ianuarie s-au dizolvat într-o curgere surprinzător de accelerată, lăsând în urma lor nu atât certitudini, cât mai ales interogații: încercări puternice, stări de nedumerire, întrebări noi care reclamă sens, dar și deschideri fragile către speranță. Timpul nu doar a trecut fulgerător, ci a modelat spații de reflecție, invitând conștiința să se întoarcă asupra ei însăși.
Pentru mine, această perioadă a însemnat încercarea de a pune în act — fie și fragmentar — proiecte îndelung gândite, supuse însă revizuirii continue în fața unei realități care își afirmă autonomia față de intențiile noastre. A fost un exercițiu al devenirii: schimbări bruște de perspectivă, necesitatea adaptării, accentuarea procesului învățării și, poate cel mai dificil, asumarea acceptării. Ianuarie s-a comprimat într-o densitate existențială comparabilă cu un an întreg, o durată intensă în care reflecția și capacitatea de a accepta ceea ce este au devenit virtuți esențiale ale traversării.






2 comments
Monica
02/02/2026 at 20:57
Ce frumos spus!
Laura Maria
07/02/2026 at 15:17
Să fac un alt suflet să rezoneze cu reflecțiile mele este cea mai frumoasă motivație de a le așterne… fie și pe ecran.
Mulțumesc pentru că ți-ai dedicat două minute pentru a-mi parcurge gândurile, Monica!